Astazi mami … azi facem tort ..nu mai suntem in spital DAVIDUTUL meu , mami te a adus acasa .. ai venit acasa baba mea frumoasa , nu te a mai lasat mami in spital .. acum esti liber sa faci tot ce vrei baiatul meu , asa cum ar fi trebuit intodeauna … as cum meriti iubirea lui mami . Am sa fac cel mai bun tort si de data asta nu vom mai sufla lumanarelele din el in salonul 2 le vom sufla IMPREUNA , TOTI 3 , ACASA ! TU , TATI SI EU asa cum iti place tie ! Nu vom plange daca nu vrei , mami iti promite , vom face doar cum vrei tu . Destul ai facut tu doar cum am vrut noi ! Ti am cumparat cadou bunutul meu , o motocicleta frumoasa , sper ca ai primit o .. sper sa ti placa Davidutul nostru , speram sa te dai ” smecher ” cu ea acolo SUS … speram sa te joci cu INGERASII ..speram sa zambesti in fiecare clipa .. speram sa nu cunosti tristetea ACOLO ..speram sa nu fi suparat nicicand ..sa razi baiatul meu , sa fi vesel asa cum esti asa frumos ! Speram copilasul nostru, fiecare zi fara tine inseamna inca o speranta ca esti bine si ca ne vezi de ACOLO DE SUS . Credem ca esti cu noi mereu , pentru ca atata timp cat
te stim alaturi ne simtim atat de protejati !

SA TI FIE USOR SI BINE , SA NU PLANGI COPILASUL NOSTRU , SA NU PLANGI CA MI AI FRANGE INIMA …
SA STII CA IN FIECARE ZI CARE VINE TE IUBIM MAI MULT , IN FIECARE ZI NE ESTE DOR DE TINE SI MAI TARE , MEREU NE RUGAM DACA AI VREA .. DACA AI PUTEA SA NE IERTI SCUMPUL NOSTRU !
IARTA NE ..TE RUGAM . MAMI SI TATI .

Un  decembrie in care  toti romanii isi pun straiele tricolore si  isi  trag cu nesat portia de speranta .Un inceput de decembrie care in fiecare an va arata la fel de acum incolo.

A  trecut un an de cand a tras cortina, dezamagit probabil de epilog , dar cu siguranta fericit ca sosise momentul sa stapaneasca lumea.Venise vremea sa puna stapanire pe  locurile in care nimeni nu-i cere socoteala pentru orice fapta .

S-a scurs un an de cand s-a decis sa se dea batut in fata  hienei .O hiena cu care a  luptat pana la capat ca un adevarat Erou.

Lumea Ingerilor ii deschisese poarta si il primeau asa cum se primeste un Erou. Cu lauri si laude pentru tot ce facuse aici.

A fi Erou inseamna a fi curajos, inseamna a fi un om care lupta sa-si atinga telul.
A avea curaj si a merge pana la capat, constient ca s-ar putea sa pierzi,  inseamna ca lupti pentru  SPERANTA.

Speranta in ceva ce va putea fi, intr-o schimbare, intr-un bine.

A fi EROU inseamna sa stii ca si  infrangerile sunt doar pentru a schimba ceva.
El stia toate lucrurile astea, si le asumase.

Tocmai de aceea si-a ales ca data a capitulari 1 Decembrie ziua in care romanii, asa cum spuneam, sunt toti  cu sufletul plin de  Speranta.
Ziua in care toata atentia noastra se indreapta catre Acolo. Locul in care Ei stau si ne vegheaza.

A reusit  ca pe parcursul  acestui an sa-si stranga prietenii cu care radea si aici.Fiecare dintre ei la intervale scurte de timp, s-au asezat Acolo unde lumea e altfel. Acolo unde chiar daca ne dorim nu vom ajunge cu totii… niciodata… pentru ca noi nu am fost ca Ei.

Amestecul  de sentimente  prin care am trecut pe parcursul acestui an,   au reusit sa ne faca sa intelegem mai vine viata, sa fim mai atenti cu cei din jurul nostru, sa fim mult mai receptivi la toate durerile care le macina existenta.

Goliciunea sufleteasca, debusolarea, ingenucherea, epuizarea, socul, disperarea, furia, vina, durerea, neputinta, abandonul, izolarea,   toate astea ne-au lasat fara vlaga.

Nu timpul e cel mai mare dusman al omului asa cum se spune, tristetea reprezinta cel mai dureros capitol al existentei umane. Tristetea ramane inamicul nostru principal.Doar ea arunca pe fereastra vietii amintirile cele mai frumoase, si ramane doar intr-un strigat plin de durere si singuratate.

Ne adunam incetul cu incetul, incercam sa uitam tristetea si ne reconstruim asemeni unor ziduri rapuse de furtuna…caramida cu caramida. Caramizile care au rezistat si sunt intregi  vor fi puse inapoi, restul, le facem in bucatele, cat se poate de mici, si le trimitem cu  vantul spre Tine.

Vrem  sa le ai acolo,  sa le transformi in praf de stele si sa-ti calauzeasca drumul oriunde te-ai duce.

Picaturile furtunii le-am transformat  in speranta.

Le-am lasat sa ne inunde sufletele pas cu pas, sa ne lumineze calea care o avem de urmat in continuare.De acolo ai devenit un Luceafar al nostru dupa care ne ghidam  atunci cand totul  devine o povara greu de suportat. O lumina puternica ce se aprinde in sufletul fiecaruia dintre noi .

Gandurile spre tine ne aduc linistea. Chiar daca esti  atat de departe de noi, te simtim atat de aproape, uneori iti simtim prezenta si ne uitam din ce parte poti apare.

Dragostea unei mame care a dorit tot cei mai bun pentru copilul ei, pentru ca m-ai iubit inainte de ma fi vazut vreodata. Mama mi-ai dat viata, mi-ai dat dragostea eterna, nimeni si nimic in lumea asta nu poate inlocui vreodata grija cu care te-ai purtat cu mine.

Mi-ai dat din puterea ta pentru a trece prin toate, reusind sa te secatuiesc.

Mi-ai dat din lumina ta, reusind sa te las pe intuneric de multe ori.

M-ai invatat cat de important este Curajul.

Mi-ai dat din curajul tau.

Acum toate astea ti le intorc inzecit.

Vin dinspre Altarul vesnicei tinereti si ma inchin la soclul pe care esti asezata, iti asez toate astea ce pe o ofranda .

Mâinile tale mamă, mici și sleite de muncă, trebuie sa poata cuprinde toate astea.

Ochii tăi mamă, limpezi și calzi, în care pot vedea inocența visurilor neîmplinite, cataclismele vieții care au sădit furtună în stropul de fericire pe care îl meriți, cu riduri fine la colțul lor, cu genele lungi care le păstrează taina.

Ia-le pe toate Mama.

Ia-le si spune “Multumesc”

Atat.

Binecuvantat sa fie zambetul tau, ceea ce face ca sufletul meu sa zboare aici SUS de unde te privesc. Nu-ti pierde zambetul Mama , pentru ca mi-ai frange aripile cu care ma ajut sa te observ.

Uneori ne intampina scari pavate cu capcane, ne poticnim si ne impiedicam, ne julim genunchii si ne batatorim palmele in chinul spre SUS…

Alteori sunt liane firave care atarna ispititoare cu promisiunea misterului pe care l-am putea deslusi, incolacindu-ne bratele si gleznele, balansadu-ne spre ieri si azi, spre maine si necunoscut…

Drumul spre stele il stim cu toti, ne-am nascut avand constiinta inevitabilului, tot ce se naste are destinul mortii.

Pe drumul catre stele a plecat si EL. In urma cu nici doua luni.

Era in dimineata de 1 decembrie, atunci cand parca si Cerul se innegrise de suparare din cauza deciziei LUI.

Vantul inghetase totul si incera din rasputeri sa aduca o urma de razgandire.

Totul era in zadar, decizia fusese luata. Se pregatea de DRUM.

A ales Drumul catre stele mai devreme decat ne imaginam. A ales sa stea alaturi de ingerasi sa ne vegheze pe noi.

A facut asa cum fac toti oamenii care ii iubim, a plecat pe neasteptate in ciuda tuturor rugilor inaltate de noi.

A vrut sa poarte in palme colbul stelelor si sa-l imprastie senin si distras spre toate zarile, fara un scop, fara un tel. Firea lui de vesnic razvratit nu-i permite altceva. Nu vrea decat sa stapaneasca lumea de acolo de SUS.

Astazi (28.01.2011), ar fi implinit 6 anisori de viata aici, pe Pamant.

A decis insa sa traiasca pururea langa ingerasi.

A vrut sa scape de rautatile lumesti. In cei aproape sase anisori, a trait sa aduca bucurie in sufletele noastre. Cand a inceput sa simta rautatea, n-a vrut sa aiba parte de ea.

Si daca a adus doar bucurie, ne intrebam:

DE CE aceasta Decizie ?

Intrebare la care ne raspunde un Suflet de Mama.

De ce

E întrebarea primă a cunoaşterii şi urletul adânc al durerii. Şi între astea două nu există punţi. Aflarea faptelor nu dă sens simţirii. Nu-i află rosturile. Dar când ne-rosturile vin peste noi, ne întoarcem la întrebarea primă a vieţii. Fiindcă nu mai ştim cine suntem şi nu mai vrem să fim cine ne obligă durerea să fim. Trăirea n-o pricepem cât suntem vii şi ne străduim ca Sisif în fiecare clipă. Trecerea ne doboară. Pentru că suntem nemuritori. Şi nu-nţelegem paradoxul trupului care tace. Şi nu vorbim limba sufletului care cântă. Lângă noi cântă. N-a plecat nicăieri. Dar durerea, groaznica durere, ne astupă auzirile toate. Cum noi, nemuritorii, suntem neputincioşi?

Nu suntem. Suntem doar viii doborâţi la porţile trăirii. Aici e încă locul despicării noastre. Suntem bucăţi de noi. Dar nu-l mai vrem. Vrem acolo. Dincolo. Însă vom sta aici şi nu ne vom îngriji rana. Vom nepricepe de ce, vom săpa memoria până la os în fiece secundă, vom legăna iubirea la fel ca atunci când ne era în braţe şi vom plânge plâns. Iară plânsul nu ne va ostoi zbuciumul, dar ne va ţine treji. Şi ne vom trăi zilele deschizându-ne urechile sufletului, în aşteptarea cântecului. Şi ne vom nedormi nopţile chemând lacrimile izbăvirii de durere. Şi ne vom duce sufletele în trupuri în continuă neuitare.

(Multumim Ana)

De ziua ta , David ….

Ieri te tineam in brate si te leganam
Povesti si basme iti spuneam
Iar azi doar tac si doar in gol privesc
Unde esti, puiule, sa-ti spun ca te iubesc ?

Imi ridic ochii si privesc la nori
Sperand ca intr-o zi ai sa cobori
Si -n brate ai sa-mi sari din nou
Unde esti , puiule?…. se aude un ecou …

Mi-s zilele pustii si lungi
Tu nu mai esti, tristetea sa alungi ,
Si cat i-as da destinului cel crud….
Unde esti , puiule, rasul sa-ti mai aud ???

Ma uit la filele din calendar
Si nu mai esti ca sa iti dau un dar
De ziua ta , la piept nu te mai strang ,
Unde esti, puiule, in gand racnesc si plang !!!

De-as sti ca-ti este bine , acolo sus , in nori
Asa cum ma gandesc , la tine ,de cu zori,
N-as mai fi trista si nu m-as chinui
Stiind c-am sa te vad ,iubire , intr-o zi ….
(Multumim Carmen)

si Sofia care este cea mai apropiata de el si care are 3 anisori ! Sofia este cea mai mare sustinatoare din punct de vedere moral a verisorului ei atunci cand suntem la curele de subcutanate !!!
Speram sa va placa “fratiorii ” lui Davidut . Va sarutam .